Nu o să încep să explic ce este Twitter. Vreau să vorbesc despre lucruri mai puţin bune care se întâmplă pe această platformă.
Twitter este o platformă de microblogging destul de populară în România. A început să aibă din ce în ce mai mulţi utilizatori şi consider că am început să o folosim din ce în ce mai bine.
Însă este destul de mult zgomot. Multe tweet-uri irelevante, conturi inactive, profile care nu sunt îngrijite şi deseori normele de comportament (de etichetă) sunt prost înţelese.
Tocmai din acest motiv am scris acest articol, care reprezintă viziunea mea asupra celor mai comune 10 greşeli pe Twitter:
1.Te promovezi prea mult.
Toată ziua vorbeşti despre proiectele personale, despre ceea ce faci tu, ceea ce îţi place ţie, ceea ce nu îti place ţie etc etc. Deja devine enervant. Gândeşte-te că eşti în grup. Şi în acel grup numai tu vorbeşti. Spui ce contează pentru tine, fără măcar să te intereseze ce anume este de actualitate pentru ceilalţi. Consideri că cei care te urmăresc, tocmai din acest motiv o fac, pentru că vor să vadă cum anume eşti tu, 24 din 24 dacă se poate.
Ei bine nu e aşa.
Lor probabil le pasă de tine, dar nu aşa de mult. Nu deveni enervant. Poartă-te ca şi cum ai avea musafiri. Fă recomandări, oferă-ţi punctul de vedere şi ascultă reacţiile.
2. Oferi numai link-uri de la articole proprii.
Toată ziua dai link-uri de la articolele pe care tu le-ai scris. Dacă eşti pe 20 de site-uri, le promovezi pe toate în aceeaşi măsură. Doreşti ca lumea să ştie ce lucruri deştepte ai spus. Sunt de acord ca să îţi promovezi munca. Însă oamenii au nevoie şi nişte resurse cu care să te poată compara. Vor să vadă care este poziţia ta privind articolele altor persoane din domeniu sau eventual al unor concurenţi de ai tăi.
Fii un exemplu şi promovează orice articol ce merită promovat, indiferent că e al tău sau al concurenţei, până la urmă vrei ca lumea să ştie că tu promovezi ce este de valoare, indiferent de sursă.
3. Urmăreşti prea multe persoane.
Eu unul, nu o să înţeleg niciodată persoanele care urmăresc câteva sute de conturi. Mi se pare imposibil să ţii sub frâu informaţia care vine şi iar vine, la foc continuu, sau a o controla sau asimila. Mi se pare că tot ce face o astfel de persoană este să se supraîncarce cu informaţie, care deseori este inutilă.
Eu îţi recomand să urmăreşti atâtea conturi câte poţi urmări fără ca să rămâi în urmă cu câteva sute de Tweet-uri.
Zic că un număr de până în 30-40 de conturi este îndeajuns.
4. Nu îţi exprimi crezurile.
Eşti neutru sau abstract. Când vine vorba de datul cu părerea, nimeni nu ştie în ce baricadă eşti. Dacă ar fi un singur cuvânt pe care l-ar zice lumea când e vorba să te descrie este “indecis!”. Alege o tabără. Ce contează că va fi cea greşită. Măcar ţi-ai menţinut punctul de vedere.
Transmite ceea ce eşti.
Dacă eşti sociabil, invită la discuţii. Dacă eşti cinic, fii cinic cu tot ce prinzi.
5. Nu interacţionezi cu nimeni sau cu prea puţine persoane.
Totuşi Twitter are şi nişte componente sociale. Oamenii caută interacţiune şi pe Twitter. Tocmai din acest motiv, bagă-te în seamă cu ce mai importanţi oameni din domeniul tău. Sau cu prietenii tăi. Sau cu prietenii celor mai importanţi oameni din domeniul tău. Dă RT şi Reply-uri.
Demonstrează că eşti o fiinţă sociabilă şi pe Twitter.
6. Nu “asculţi” ce se vorbeşte despre tine.
Tu ştii ce zic oamenii despre tine? Ai introdus vreodată în Twitter Search numele tău să vezi dacă există vreo reacţie privind persoana ta? Poţi să urmăreşti ce reacţii sunt pe Twitter şi în legătură cu firma unde lucrezi sau pentru entitatea pe care o promovezi.
7. Răspunzi la întrebarea predefinită din sistem.
Te rog promite-mi că NU o să răspunzi la “What’s happening?”. Este cea mai proastă decizie pe care o poţi lua. De aceea este considerat deseori irelevant să urmăreşti o persoană prin Twitter, pentru că lucrurile pe care acea persoană le zice sunt pur şi simplu banale şi irelevante. Nu fă aceeaşi prostie ca şi alţii.
Fă-te remarcat prin precizia şi relevanţa tweet-urilor tale. Într-o zi îmi vei mulţumi pentru sfatul acesta.
8. Nu îţi personalizezi contul.
Asta mi se pare sincer cea mai banală greşeală. Ce motiv ai avea să nu îţi personalizezi contul de Twitter? Până la urmă el trebuie să reflecte personalitatea şi persoana ta, nu-i aşa?
Câteva sfaturi despre personalizarea contului de Twitter:
- Scrie un text descriptiv sau simpatic despre tine.
- Spune cu ce te ocupi sau care e motivul pentru care eşti pe Twitter.
- Uploadează un avatar care consideri că te reprezintă sau care consideri că este atât de interesant încât merită să îl pui pe Twitter.
- Adaugă şi un link către un bio, unde oamenii pot afla mai multe despre tine, în caz de au nevoie.
- schimbă background-ul predefinit de la twitter şi eventual joacă-te şi cu culorile elementelor text
Crede-mă contează foarte mult. Denotă faptul că ţi-ai făcut timp ca să transmiţi ceea ce eşti tu de fapt.
9. Ai cont de Twitter doar pentru prezenţa pe platformă.
Cea mai mare greşeală pe care o faci. E ca şi cum ţi-ai cumpăra un tricou pe care nu ai de gând să îl porţi niciodată. De ce să stai pe încă un site de social media dacă nu ai de gând să îl foloseşti pentru a aduce un plus de valoare pentru tine.
Care este motivul pentru care ai face aşa ceva?
10. Exagerezi cu tweet-urile irelevante.
O parte din vină pentru partea irevelantă a Twitter-ul o poartă cei care dau exagerat de multe tweet-uri irelevante. Este ok să dai multe tweet-uri utile cu gândul de a informa sau de a face diverse anunţuri, dar nu cred că e nevoie să trimiţi 100 de zi. Este adevărat că unele persoane te urmăresc pentru că oferi o grămadă de informaţie, dar îţi recomand să te gândeşti de 2 ori înainte de a da un tweet.
Puneţi nişte întrebări de bun simţ:
- Îi este cuiva util acel tweet?
- Aduc un plus de valoare dacă trimit acest tweet?
- Pe mine m-ar interesa un astfel de tweet?
Am scris încă de la început de zgomot. Ideal ar fi să se promoveze ce este mai relevant şi mai de valoare.
Unele greşeli sunt lucruri făcute din lipsa de experienţa sau din obicei. Însă nu sunt valabile în toate cazurile. Sunt persoane care urmăresc un volum mare de conturi şi nu au nicio problemă în asimila informaţia sau de a o gestiona.
Contează foarte mult ce îşi doreşte fiecare de la Twitter.
Eu sunt light user. Nu dau prea multe tweet-uri. Undeva la 15-20 pe săptămână.
Încearcă să foloseşti Twitter-ul fără ca să devii enervant. Din respect pentru cei care te urmăresc şi din respect pentru munca ta. Dacă tu îţi alungi urmăritorii, cine ştie dacă ei te vor promova sau ajuta vreodată.
Dacă vrei putem ţine legatura prin Twitter. Îţi recomand oricum să te abonezi la RSS. Dacă vrei poţi să primeşti articolele şi prin Email.
{ 2 comments }
E la fel ca pe Facebook. Twitter-ul poate fi vazut din doua puncte de vedere:
1. Social Media Communication Tool – unde intradevar o parte din greselile tale se aplica
2. Un site pe care “mai intru din cand in cand” – iar pentru tipul acesta de utilizatori, nu coteaza exact modul de abordare: pot fi cinici azi sau draguti maine. E o chesti de cum se simt in ziua respectiva.
Ceea ce scri tu este interesant, insa incearca sa privesti aceste site-uri ca ceea ce sunt pentru fiecare cateogrie de oameni in partea sau sa adaugi de exemplu “Cele mai mari greseli pe Twitter in social media”
Twitter din cauza zgomotului este considera social news consumption tool
. Ceea ce recomanzi tu Cătă e mult mai greu de scris. Pentru că explorează mult mai în detaliu problema utilităţii Twitter în mix-ul de social media marketing.
Probabil voi scrie la un moment dat, numai să mai acumulez nişte experienţă. Deocamdată scriu doar despre ce cunosc.
Mersi de comentariu
.