O mare problemă pe care am avut-o la un moment dat, era legată de către tipurile de articole pe care le puteam scrie pe blog., astfel încât să am o continuitate a blog-ului pe termen nelimitat. Pe scurt, să nu rămân fără benzină.
Aveam în minte doar how-to-uri şi liste cu resurse sau cu sfaturi.
Însă am stat mai bine să mă gândesc, am făcut un brainstorming, am mai cerut 2-3 păreri, am mai cercetat şi am ajuns la concluzia că poţi foarte foarte uşor să generezi idei de articole pentru mai mult de 1 an de zile, dacă eşti dispus să te gândeşti mai mult de 25 minute şi o să ieşi cu un plan de conţinut consistent.
Aşadar fără nicio altă introducere vă prezint următoarele categorii de articole, urmând a explica fiecare clasificare, în ideea de a vă ajuta să generaţi ca şi mine idei de articole pentru mai mult de 1 an de zile (chiar dacă postaţi zilnic).
1. Serii de Posturi
Seriile de posturi pot reprezinta un obicei foarte bun, mai ales dacă sunt din categoria săptămânalelor, lunarelor, bilunarelor sau la ce frecvenţă doreşti tu, pentru că îţi pot induce o disciplină şi le poţi include cu succes în strategia ta de conţinut.
Totodată seriile de posturi pot reprezinta şi o modalitate, sau un artificiu, prin care tu să îţi ţii cititorii concentraţi pe un subiect ce necesită o dezbatare sau detaliere mai complexă.
De asemenea poţi face altă şmecherie, poţi să faci dintr-o serie de posturi, un fel de articol marcă înregistrată, în sensul că inventezi o serie de articole pe care nu le acoperă nimeni şi tu le brand-uieşti, făcându-le într-un mod aparent, proprietatea ta.
Oricum ele sunt proprietatea ta intelectuală, dar dacă le mai dai şi un nume cool, lumea le va recunoaşte şi le vor asocia direct cu tine.
Exemplu: 100 things you should know about people – un întreg blog bazat pe o serie de posturi strâns legate între ele.
2. How-to-uri
Probabil cele mai populare articole din sfera blogging-ului, how-to-urile, sunt o formulă demonstrată de a atrage trafic, abonaţi şi chiar şi clienţi.
Este necesar ca articolul sa fie bun, de calitate, să aibă neapărat o parte de cercetare asupra subiectului în cauză, o analiză temeinică şi un set de recomandări care să plaseze articolul deasupra celor care au mai scris pe acelaşi subiect.
Strict personal how-to-urile mi se par cea mai bună formă de promovare a unui freelancer sau consultant. Sunt foarte uşor de scris dacă ai înţeles subiectul în cauză, iar dacă sunt bine formatate sunt uşor de citit.
În plus sunt extrem de utile pentru cel care scrie how-to-ul, majoritatea traficului venind de pe urma articolelor de acest tip.
Exemplu: Cum sa creezi mai rapid continut pentru blogul tau , unul dintre primele mele articole.
3. Interviuri
Interviurile reprezintă o metodă interesantă de a diversifica conţinutul blog-ului tău. Primul meu interviu pe care l-am condus a fost pe tema “Cum să devii indispensabil“. Mai am de gând să realizez şi alte interviuri.
Trebuie să te asiguri întotdeauna că ai la indemână întrebări relevante pe care să le pui şi să te asiguri că şi răspunsul este unul bun, pe măsura întrebării. Nu lăsa semne de întrebare în urma interviurilor, nu pune întrebări generale prea multe, încearcă să fii cât mai specific.
Exemplu: Cum să devii indispensabil
4. Păreri Personale
Subiectivismul este atotputernic. Mai ales în blogging. Părerile personale sunt absolut necesare mai ales când vreţi să-ţi întăreşti punctul de vedere sau pur şi simplu vrei să spui ceea ce gândeşti. Totodată dacă pot acoperi şi nişte subiecte actuale, fiind mai uşor de conceput şi prin intermediul lor poţi atrage trafic generat de trend-uri noi sau evenimente recente.
Dacă stăm bine şi ne gândim, aproape tot ce scriem ţine şi de o părere personală, mai puţin atunci când rezumăm ceea ce spun alţii. Însă şi în acest caz, eu recomand un set de concluzii personale, pentru că nu mi se pare normal să rezumi păreri altora fără să ai şi tu măcar un cuvânt de spus.
5. Recomandări pentru Alte Site-uri
La genul ăsta de articole ar trebui să ai puţină grijă. Genul ăsta de articol reprezintă practic feedback pentru probabil concurenţii tăi, site-uri pe care stai sau pentru diverşi alţi producători de conţinut. Trebuie să ai puţină grijă la formulare.
Nu sunt de acord să critici de dragul de a porni tot felul de dezbateri, pentru trafic rapid, de scandal. Însă poţi formula un set de puncte prin care să oferi un feedback sincer celor din jurul tău. Cum cât le formulezi ca un profesionist, cu atât vei “da” şi tu mai bine.
Oamenii nu sunt receptivi la feedback de obicei. Din experienţa pe care o am, de când activez în voluntariat, au trecut prin faţa mea, sute de persoane, fiecare cu alt mod de a accepta feedback-ul.
Însă există destule minţi deschise. Oameni care vor să-şi îmbunătăţească activitatea, care vor să avanseze.
Formulează un set sincer de recomandări şi cine ştie, poate chiar ajungi să lucrezi cu persoanele respective sau îţi poţi pune la punct o reţea deosebită de oameni de care te poţi folosi în viitor.
Exemplu: Landing Page Makeover de la Copyblogger.
6. Guest Blogging
O tehnică de producere a conţinutului foarte populară printre blog-urile din afară. De fapt nu ştiu dacă e o tehnică, să zicem că este de dragul argumentului.
Mi-ar plăcea să fie o idee mai populară la noi în ţară. Eu chiar îmi doresc să fie şi alţi autori pe blog-ul meu. Nu trebuie neapărat să îmi părtăşească în totalitate ideile. Este necesar să fie şi unele lucruri la care să cădem de acord. Dar ce e mai important este să producă un conţinut de calitate şi să fie bine exprimat punctul lui/ei de vedere.
Guest Blogging-ul îl poţi face în mai multe feluri:
- alţi autori pe blog-ul tău
- tu să fii un autor pe blog-ul altcuiva
- sau să scrii pe un blog colectiv (cred că se pune ca şi guest blogging)
Guest Blogging-ul îl văd ca pe o metodă de acapara din atenţia pieţei, de a atrage privirile înspre tine şi de ce nu, să abordezi subiecte pe care nu le-ai aborda probabil în mod obişnuit pe blog-ul tău.
Exemplu: 18 puncte aleatore de înţelepciune – articol scris de mine pentru Ştefan Murgeanu
7. Recenzii la Cărţi
Nu ştiu neapărat dacă e un tip nou de idei de articole, dar vroiam să îl clasific ca fiind astfel. Eu citesc destul de multe cărţi de specialitate. Îmi place foarte mult să citesc. Tocmai din acest motiv, o să şi public recenzii la cărţile pe care le citesc sau cel puţin o să fac recomandări de cărţi.
Poţi avea mai multe motive pentru care să faci recenzii la cărţi:
- pur şi simplu vrei să recomanzi nişte cărţi
- vrei să obţii un comision de afiliat, vânzând cărţi
- vrei să promovezi anumite cărţi
- vrei să faci reclamă negativă unei cărţi
- pur şi simplu îţi place să faci recenzii
Cărţile pe care le-am citit le găseşti pe o pagină statică, pe care o voi actualiza din când în când cu titluri şi link-uri către review-uri.
Exemplu: 6 cărţi pe care ar trebui să le citeşti (cumperi) dacă vrei să faci bani din scris
8. Liste de Recomandări
Listele au mers dintotdeauna. Şi nu numai in blogging. Şi în viaţa reală. Topuri, înşiruiri de tot felul de item-uri într-o succesiune logică, este atractivă pentru majoritatea oamenilor.
Listele sunt de ajutor pentru că de obice au la bază o cercetare mai temeinică şi practic sintetizezi informaţia sub o formă uşor de digerat de către cititor.
Cea mai mare listă a mea, deocamdată are peste 100 de item-uri şi este legată de cum poţi deveni un blogger mai bun.
Listele mă ajută de obicei şi să clasific mai uşor informaţia din capul meu. Totodată sunt şi cu potenţial viral, implicit atrag atenţie. Listele te pot face foarte popular foarte repede, mai ales dacă atingi 0 coardă sensibilă.
Exemplu: lista de la sfârşitul articolului – Tinere, fă ceva din numele tău.
9. Ebook-uri
Cărţile în format electronic sunt din ce în ce mai populare. Ce este foarte important la cărţile în format electronic:
- au potenţial viral
- te pot lansa într-o carieră de autor
- lumea le va downloada, mai ales dacă sunt gratis
- ideea de carte, credibilizează instant
- poate fi o sursă continuă de trafic
- poate reprezenta apogeul muncii tale
- nu oricine poate produce un ebook
… şi lista probabil poate continua
Cărţile pot fi folosite ca şi stimulente pentru a convinge oamenii să se aboneze la RSS feed-ul tău sau la newsletter. Tot prin intermediul cărţilor, poţi câştiga respect şi influenţă în domeniul tău de activitate.
Cărţile reprezintă un punct foarte important în strategia de conţinut şi pot reprezenta totodată şi rampa ta de lansare într-o posibilă carieră.
Exemplu: Social Media pentru ONG-uri.
10. Proiecte la Care Lucrezi
Dacă îţi este permis, de ce să nu discuţi despre proiectele la care lucrezi?
Poţi vorbi despre anumite dificultăţi, obstacole sau probleme pe care le-ai întâmpinat şi despre cum ai reuşit să le depăşeşti. Poţi cere feedback, având posibilitatea de a face lucrurile mai bine. Poţi crea şi un pic de buzz înainte de lansarea unui proiect.
Eu unul o să vorbesc despre proiectele în care sunt implicat. Din diverse motive. Să zici că nu vrei să faci publicitate proiectului în care activezi este o minciună. Vrei ca lumea să ştie ce faci tu, ce reprezinţi şi în ce eşti implicat. Practic vorbeşti despre tine. Cum vorbeşti despre muncă atunci când eşti la o bere, aşa povesteşti şi într-un articol, ceea ce faci tu ca şi activitate.
Exemplu: articolul scris pe baza concluziilor mele în activitatea mea de voluntariat din AIESEC Braşov – 10 motive de a face voluntariat.
11. Statistici
Iubim numerele. Şi ne simţim foarte atraşi de ele. Ni se cer numere ca să ne demonstrăm rezultatele, folosim numere când stabilim obiective numerice. Statisticile au un mare avantaj de a fi numerice. Mulţumesc celui ce a legat cuvântul statistică de numere.
Revenind la ideea de statistici. Oamenii sunt atraşi de statisticile unui blog, mai ales dacă e un blog aflat la început:
- Vor să compare statisticile lor cu ale altora
- Vor să vadă cine o duce bine şi cine o duce mai prost decât ei
- Vor să vadă de rezultate ai avut. Vor să ştie numărul tău de abonaţi la newsletter sau la RSS.
- Vor să ştie câte comment-uri ai avut, câte posturi ai scris, câte RT-uri ai primit, câte like-uri ai avut şi probabil sunt interesaţi şi de alte numere
Este absolut necesar să cuantifici rezultatele eforturilor tale, vei afla şi ce merge şi ce nu. Dacă nu eşti secretos privind rezultatele tale, publică rezultatele muncii tale, eu consider că nu ai nimic de pierdut.
Exemplu: Cum am adus 70% din rezultate în mai puţin de 5 luni
12. Idei Articole din Keywords după Care Ai Fost Găsit
Cu siguranţă ai primit vizitatori din rezultate organice după cuvinte cheie la care nu te aşteptai. Eu sincer sunt foarte surprins (de obicei plăcut) după ce cuvinte cheie am fost găsit printre rezultatele de pe Google Search.
Aceste informaţii îţi pot fi de un real folos. Poţi folosi aceste informaţii ca să creezi noi articole sau să răspunzi la diverse întrebări şi de ce nu, chiar să popularizezi anumite cuvinte cheie pe care tu nu le-ai avut în vedere până acum prin articole noi.
Am fost găsit după 981 de cuvinte cheie. Unele dintre mai ciudate 10 cuvinte cheie după care am fost găsit au fost:
- curiozităţi sociale
- Ceapros
- am o iconiţă si vreau să o fac cadou şi vreau să scriu ceva pe ea
- cât poţi câştiga dintr-un bestseller
- ce poţi mânca când ţii post
- când se scrie post scriptum
- concentrare în vis
- cu ce medie se intră în nichita 2010
- cum fac să mi se deschidă textele cu notepad++?
- vaca de muls piatra de moara
Exemplu de articol: Întrebări de la cititori, curiozităţi diverse, răspunsuri directe.
13. Idei Articole din Keywords pe Care Le Targetezi
Este foarte important să ai unul sau câteva subiecte-focus. Nu contează despre ce scrii, consider însă că trebuie să ai un subiect în jurul căruia să te învârţi. Eu mă concentrez foarte mult pe social media şi pe conţinut, pe cum să scrii texte mai bune şi foarte puţin pe dezvoltare personală. De ce?
- Sunt subiectele care mă atrag cel mai mult.
- Sunt subiectele despre care pot vorbi cel mai mult.
- Sunt subiectele care mie îmi atrag atenţia întotdeauna.
Dacă doreşti să generezi idei de articole, te poţi folosi cu uşurinţă de Google Adwords Keyword Suggestion Tool. Este foarte util acest “tool”, pentru că poţi descoperi cuvinte cheie foarte căutate pe care nu le-ai abordat sau îţi poţi da seama că subiectul pe care tu îl abordezi nu generează prea multe search-uri, implicit nu este foarte popular.
Dacă vrei să te înveţi cum să foloseşti Google Adwords Keyword Suggestion Tool, îţi recomand articolul acesta: How to Use Google Adwords Keyword Tool – Step by Step Guide
Concluzii
Ca să îţi faci un plan de conţinut pe termen lung nu ai nevoie să scrii articole din fiecare tip pe care l-am prezentat mai sus.
Foarte important este să îţi alegi câteva dintre tipurile de mai sus astfel încât să ai un conţinut cât de cât divers şi el să reflecte cel mai bine cunoştinţele şi pregătirea ta.
Ca să generezi idei faine nu ai nevoie de mai mult de 25 de minute.
Alege 5 dintre tipurile de mai sus de articole şi notează la fiecare tip cel puţin 5 articole pe care ai putea să le scrii. O să vezi că o să doreşti chiar să le scrii atunci.
Ca să profiţi de starea creativă în care te afli, poţi chiar să îţi notezi la fiecare articol 3-4 idei sau întrebări la care vrei să răspunzi prin articolul respectiv.
Nu are rost să scrii despre lucruri care nu-ţi plac sau pe care nu le stăpâneşti. Nu vrei să te faci de râs sau nu vrei ca oamenii să capete o părere greşită despre tine.

{ 23 comments }
Multumesc pentru mentionarea EBook-ului meu in articol!
Interesant articolul, dar recenzii la carti e prima oara cand o aud. Cele la filme aduc mai mult trafic.
Privind recenziile, eu am fost mai specific privind ce îmi place mie să fac, recenzii la cărţi.
Ai dreptate, recenziile la filme pot deveni foarte populare, însă există foarte multe site-uri care fac acest lucru, la cărţi în România nu este o competiţie prea strânsă.
Recenzii poţi să faci la orice, numai să le faci şi să te reprezinte ca şi părere.
Eu as da un alt titlu articolului asta. Il vad ca o sinteza a tipurilor de articole ce pot fi scrise pe un blog.
PS:
Imi place tema asta (e facuta de tine?).
@Andrei “13 tipuri de articole pe care le-ai putea scrie” sună mai bine?
@Dragoş Este un exemplu bun de resursă. Cu mare plăcere
Tema este făcută de Alex Solomon.
Multumesc mult!
Ce pot sa zic? mereu ma surprinzi cu articolele tale. Imi place blogul, imi place ce postezi, imi plac ideile tale.
Mult succesc in tot ceea ce iti propui!
@Andreea mersi de complimente.
Mult succes şi ţie în tot ceea ce faci, va trebui doar să tragi mai tare de tine, de putut ştiu că poţi
.
Orginala si interesanta tema, se vede ca ai calitatii inascute de blogger. Succes in continuare.
îţi mulţumesc pentru compliment. Îmi displace faptul că trebuie să îţi editez comment-ul pentru a-l putea aproba. Nu ţin să am comment-uri la articole, dacă ele nu sunt utile, aş fi recunoscător dacă ai posta un comentariu precizând care e numele tău, pentru că NAME = nume, nu cuvintele cheie pe care le ţinteşti. Îţi recomand să creezi ceva valoros în domeniul tău şi poate vei câştiga mai multe link-uri decât te aştepţi.
Sănătate şi succes în promovarea etică a afacerii tale.
Eu nu duc tema de subiecte ci de timp de a scrie articole.
Edit: Îmi displace faptul că trebuie să îţi editez comment-ul pentru a-l putea aproba. Nu ţin să am comment-uri la articole, dacă ele nu sunt utile, aş fi recunoscător dacă ai posta un comentariu precizând care e numele tău, pentru că NAME = nume, nu cuvintele cheie pe care le ţinteşti. Îţi recomand să creezi ceva valoros în domeniul tău şi poate vei câştiga mai multe link-uri decât te aştepţi.
Sănătate şi succes în promovarea etică a afacerii tale.
Ma bucur ca ai revenit ! Cand te descoperisem si eu te-ai oprit din scris, acum insa am un motiv sa te citesc aproape in fiecare zi…
@ALter Ego
Bine te-am regăsit în cazul ăsta şi bucură-te de articole, voi posta cam 3-4 pe săptămână.
imi place ca fiecare articol al tau detaliaza lucrurile in asa masura incat sa atraga cititorul insa sa nu-l deranjeze iar continuturile articolelor tale sunt de nepretuit.
Mersi Dragoş pentru complimente. Încerc să ofer cât mai multe sfaturi utile şi cât mai complete. Îmi place să intru în detalii, dar nu încât să plictisesc.
Majoritatea articolelor mele o să aibă peste 1000 de cuvinte, până în 1500 pentru că surprind subiecte mai complexe şi le surprind în profunzime
.
Îţi mulţumesc pentru comentariu.
Foarte bun articolul. Am pornit si eu recent un blog exact pe ideea asta: sa scriu saptamanale care sa se poata citi si peste un an si peste doi etc.
Salut, vroiam să te întreb cu te-ai descurcat cu blog-ul?
Am intrat pe el şi am observat ai undeva la 280 de unici.
Cum ai reuşit să ajungi la cifra asta? A fost greu? A fost uşor?
F. interesant articol, concis, la obiect si, cel putin pentru mine, util.
Mulţumesc de comentariu,
nu ştiu cât de concis e la 2300 de cuvinte, dar mă bucur că a fost util.
Totul e o chestiune de perspectiva
Am intalnit articole de 500 de cuvinte care mi s-au parut lungi….
Pentru subiect, e destul de concis pentru ca e structurat. Mie mi-e greu sa citesc un articol de lungimea asta in general dar de data asta trecerea de la o recomandare la alta a venit firesc.
Ceea ce inseamna ca voi mai reveni pe blogul tau chiar daca eu sunt pe partea de calatorii. Mai invat si eu cate ceva.
Dacă ai mai trecut prin alte articole de-ale mele o să observi că am căutat să le formatez astfel încât să fie cât mai uşor de citit.
Un articol de genul poate fi citit de 2-3 ori mai repede dacă e formatat cum trebuie şi sunt secţiunile importante foarte bine semnalizate.
Eu sunt destul de varza inca, asta pentru ca ma mai ocup de blog de un an si mai fac si altele si n-am prea avut timp sa scobesc.
Fiind insa un blog de calatorii, probabil ca am reusit, pe ici pe colo, sa dau si niste informatii utile.
Incerc sa nu scriu articole prea lungi, am intrat in comunitatea de blogari de calatorii, m-am imprietenit cu Lumea Mare si Viajoa si mai schimbam fotografii si impresii, incerc sa am tag-uri care sa ma ajute (nu cred ca reusesc totdeauna), incerc ca si tine (nu asa de bine) sa nu scriu text compact prea lung ca sa nu fie obositor si mai invat de la altii ca tine
Nu prea fac bani inca dar imi place sa scriu si sa calatoresc asa ca o sa recidivez.
Să ştii că nu e greu să scrii un articol lung şi să îl faci să arate foarte compact. Trebuie doar să te obişnuieşti să îl structurezi şi să îl formatezi bine. Uite aici un articol numai despre formatare: Formatare Text.
{ 7 trackbacks }