Merită să iau o pauză de la blog-ul meu?
Este greu să faci blogging de calitate. Uneori ţi se pare atât de greu încât îţi vine să renunţi.
Nu renunţa, ia doar o pauză. Ia chiar o pauză mai lungă. Cam de 2 luni, cam aşa.
Asta am făcut eu. Şi a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o legată de blog-ul meu.
Blog-ul tău are nevoie de un obiectiv clar
Unul dintre cele mai întâlnite motive de care am auzit sau am citit până acum pentru care oamenii au renunţat la a mai face blogging, este că nu au un obiectiv clar pentru blog-ul lor.
Obiectivul de obicei te antrenează. Obiectivul îţi oferă o imagine clară de în ce punct vrei să ajungi şi ce vrei să faci.
Obiectivul te forţează să te gândeşti, “De ce fac asta?” sau “Cum mă ajută dacă fac asta?”.
Dacă obiectivul tău este să faci bani, gândeşte-te cum vrei să faci bani. Obiectivul acestui blog este să îmi aducă clienţi, colaborări şi notorietate. Nu are rost să îl îmbrac în alt fel. Acesta e scopul blog-ului meu. Şi sincer până acum a funcţionat.
De ce?
Pentru că am urmărit să îmi îndeplinesc obiectivul. Am stat şi m-am gândit ce anume îmi poate aduce clienţi sau colaborări. Ce anume trebuie să fac ca să câştig notorietate. Lucrurile s-au legat mai repede decât mă aşteptam.
Gândeşte pe termen lung
Acum că ai un obiectiv clar pentru blog-ul tău, te rog din tot sufletul să gândeşti pe termen lung.
Dacă tu te gândeşti doar să scrii de pe o zi pe alta fără ca măcar să ştii unde vrei să ajungi sau cât anume vrei să câştigi din blog-ul tău, vei renunţa în curând.
Gândeşte-te cum vrei să arate blog-ul tău pe termen lung.
Vrei să fie:
- O colecţie a tuturor părerilor tale
- O colecţie a celor mai cool chestii de pe Internet
- O înlănţuire cronologică a trăirilor tale şi a evenimentelor din viaţa ta
- Creierul tău = adică pe blog să fie articole cu lucruri pe care nu doreşti să le uiţi
Ai atâtea posibilităţi de a te ocupa de blog-ul tău pe termen lung, încât mi se pare imposibil să nu găseşti ceva interesanta de atribuit.
Şi un alt avantaj al gândirii pe termen lung, este că vei avea o imagine în faţa cititorilor sau oamenilor care te cunosc, vrei să fii “ăla” care a scris şi el un blog timp de o lună sau persoana care este acolo de câţiva ani şi are o părere importantă de spus?
Ai nevoie de mai multe cunoştinţe
Îţi recomand să iei o pauză de la blogging şi să citeşti mult. Cât mai mult. Citeşte undeva la 10 ore pe săptămână. Renunţă la lucruri care nu îţi aduc niciun rezultat şi citeşte.
De fiecare dată când ai ceva de reţinut, notează pe hârtie. Nu pe mail, nu în altă parte. Pe hârtie. Procedează cum procedau oamenii în trecut, aveam nevoie de un pix şi de o hârtie şi 1% talent pentru a fi creativi.
Pentru că vei acumula foarte multe cunoştinţe într-un timp relativ scurt (sau lung, depinde cum vrei tu să îl vezi), vei vedea altcumva activitatea de blogging. Vei fi mai încrezător, pentru că deţii alte informaţii, vei face mai uşor legături între anumite elemente.
Învaţă din greşelile altora
Găseşti pe Internet mii de articole în care oamenii şi-au documentat greşelile şi îţi recomandă moduri sau soluţii pentru ca tu să nu le repeţi.
Învaţă din greşelile lor.
Vei avea o idee despre ce ar trebui să se facă şi mai ales cum să se facă.
Deşi se spune că e bine să greşeşti nu lua ideea asta ca pe o filosofie de viaţă, dacă ai ocazia să faci totul bine, de ce să nu încerci?
Alţii au eşuat pentru tine. Tu trebuie doar să înveţi din exemplul lor.
Descoperă ce te motivează
Motivaţia este deseori veriga lipsă din comportamentul multor bloggeri.
Ar trebui să stai câteva zile şi să te gândeşti ce anume te poate motiva în blogging.
- Faptul că vezi cum cresc vizitele pe site?
- Faptul că ai reuşit să stabileşti colaborări noi?
- Te bagă mai multă lume în seamă de când ai blog?
- Simţi că eşti mai responsabil şi că încet încet obţii ceea ce doreşti?
- Feedback-ul pozitiv te încurajează să scrii mai mult şi mai mult?
Ce mă motivează pe mine sunt convins că nu te motivează pe tine. Avem motive diferite pentru a face anumite acţiuni.
Aici eşti cam pe cont propriu, sper să te descurci.
Fă-ţi simţită lipsa
Deşi nu mai eşti activ în zona de blogging, fă-ţi simţită prezenţa în alte arii:
- Colaborezi cu cineva sau oferi sfaturi offline.
- Devii mai activ pe Twitter sau Facebook
- Participi la tot felul de evenimente unde te evidenţiezi
- Reuşeşti să împresionezi lumea (făcând ceva, oricce) în aşa fel încât să se ducă vorba despre tine
Nu îţi recomand să dispari de tot. Fă cunoscut faptul că iei o pauză de la blogging şi că îti regândeşti toată strategia. Fă oamenii curioşi şi dornici să te vadă revenind.
Revino în stil mare
Primul tău articol de după revenire trebuie să fie genial. Trebuie să mişti munţii. Trebuie să depăseşti aşteptările de câteva ori. Oricât de mari ar fi aşteptările.
Trebuie să vadă lumea transformarea ta din perioada de “absenţă”.
Poţi să revii într-un stil mare cu un nou design, cu articole care îi determină pe oameni să comenteze sau să le dea mai departe, cu un ebook care strică piaţa pentru că oferă în mod gratuit informaţii care în mod normal se dau pe bani mulţi.
Trebuie să fii impresionant şi remarcabil. Îţi recomand să te gândeşti din prima zi în care ai intrat în perioada de absenţă cum poţi să revii. Pune un plan pe picioare şi pregăteşte-ţi blog-ul pentru a reveni în stil mare.
Concluzii
Lumea de obicei se sperie de pauze. Se sperie de faptul că s-ar putea să nu se mai întoarcă. Riscuri există orice ai face. Nu poţi să stai cu teama că se poate întâmpla fapt X sau Y.
Tot controlul este în mâinile tale. Trebuie doar să fii suficient de matur încât să ştii ce îţi doreşti de la blogging şi cum vrei să îţi influenţeze viaţa, profesional sau personal.

{ 3 comments }
Din fericire, eu n-am avut nevoie de o pauza, pentru ca am pornit pe drumul blogging-ului cu un obiectiv. Timp de 2 ani citisem ca o nebuna si am decis ca e timpul sa impart si cu altii ceea ce am invatat si am pus in practica.
Astfel a luat nastere Creier Cretz, care in scurt timp va deveni .com))
Desi la inceput telul sau era un pic sters (blurred), am continuat sa merg in aceeeasi directie, continuand sa fac ceea ce merge si renuntand la lucurile care nu mai merg.
De aproximativ 5 luni de cand blogg-uiesc – si de 2 de cand o fac regulat si cu responsabilitate – am adunat intre paginile mele aproape 4000 de page views-uri…din pacate nu stiu cati vizitatori, pentru ca wordpress-ul gratuit nu permite intergarea codului de la Google Analytics. Am primit oportunitati de job, scrisori de la cititori si comentarii incurajatoare…plus multe cunostinte noi.
Si toate astea ma fac avida sa continui mai departe, pe termen lung, chiar daca la momentul dat nu programez o monetizare a blogului.
Păi după ce o să te muţi pe .com o să fie mult mai uşor să măsori anumite lucruri, pentru că ai mai mult control.
Mă bucur să aud că te-ai ţinut de blog. E super ok.
Spor.
Mersi mult!